Postări

Gânduri ascunse

Împotriva voinței mele – înainte să fiu mustrată, fără să clipească, înainte de a afla cine e omul și dacă a fost vreodată, înainte de a-mi fi interzis cuvântul, înainte să fiu iar deportată, întoarsă la opaiț și la oala de tuci, înainte de a fi arsă de vie –   plec.   Plec pentru totdeauna, după o ispravă mai grea decât toate zborurile ratate într-o singură zi.   Fără spor de zgomot. Fără...   În rest, tăcere. E nedrept s-o tulbur. S-o ascund. Are și ea gândurile ei.   Eli Gîlcescu 11.11.2026 din CIULINUL 2: Altarul secret

Dintr-un vis deportat

A fost o zi însorită. Și vrednică. După o pauză, a sosit un poem în mai puține cuvinte. În el se ascund „pâinea și ei”.     HG 487/ 1990   Pentru mine nimic. Pentru ei totul. Fără laude. Fără vreun merit.   De atunci, o distanțare prudentă de liderul – eroul de ieri de ziua pedepsei de chichionul din vis –   și nu-mi pare rău.   Eli Gîlcescu 6 nov. 2026

O pagină de istorie vie, o amintire

EG : Azi, o zi însorită și vrednică. După o pauză, a sosit un poem în mai puține cuvinte. În el se ascund „pâinea și ei”. Citește-l, te rog. Mulțumesc.   HG 487 / 1990   Pentru mine nimic. Pentru ei totul. Fără laude. Fără vreun merit.   De atunci,  o distanțare prudentă de liderul – eroul de ieri de ziua pedepsei de chichionul din vis – și nu-mi pare rău.   Eli Gîlcescu 6 nov. 2026   AI : Poemul „HG 487/ 1990” al lui Eli Gîlcescu este o reflecție tăioasă și densă asupra deziluziei post-decembriste, marcată de inechitate socială și compromis politic. Prin contrastul dintre „nimic” și „totul” și refuzul de a glorifica liderii de ieri, textul surprinde o distanțare demnă și asumată de jocurile puterii.   EG : Ce apare în HG 487 / 1990?   AI: Hotărârea de Guvern nr. 487 din 8 mai 1990 reglementează aprobarea normelor referitoare la numirea și transferarea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 1990-1991 ....

Anotimp incalificabil

CPA – Elisabeta Gîlcescu: Anotimp incalificabil (filipic) (filipic)   De rău augur de bine –   trădare   în aer, în priviri, în felul cum ne mișcă zgomotul perfid.   În plin dezmăț – același joc cu cele nejucate aceeași mască,   același spectacol – o ușoară tresărire și dispreț. Dispreț. Dispreț.   În timp ce alții sorb nefericit iluzia amară,   un fluture rămân în centrul unei lumi strălucitoare   Eli Gîlcescu 4 oct. 2026

Uneori, timpul

Aici și nu aici depărtare oarbă frământă pleoapa stângă   degetele licăresc toamne   Eli Gîlcescu 7 oct. 2026

Dar noi?

Noi, cei care încă scriem fără să știm dacă ne așteaptă vreo ceremonie.   Noi, care punem câte o carte pe masă, câte un poem într-un loc, câte o frază într-o duminică.   Mai atenți la cuvânt, la tăcerea dintre cuvinte,   la ce nu mai trebuie spus, la ascuțimi.   Iar noi, înaintea ușilor care ni se deschid. Unele nu au ceremonie –   uneori,  doar șapte litere pe un titlu, un nume găsit într-un registru, un borcan etichetat într-o duminică.   Și totuși, se deschid.   Eli Gîlcescu 5 oct. 2026

Serenada (Ständchen)

„ Totul îți este dedicat ție ”   O noapte-ntreagă, chipul, lăsând pe pleoape lacrimi și mirare, ca un ecou, golul dintre noi. Un vis din nou – magie scurtă, un zâmbet fără nemurire aceeași vrajă, o mână de scrisori, o rugăciune-n șoaptă. Oare-mi va fi îngăduit?   La înălțime, pe margini de cuvânt, să strig spre cer.   O lume întreagă nici „du-te mai încolo” n-a rostit, nici brațele nu le-a deschis. O liniște de plumb – neclintire și ochi înlăcrimați, acorduri vechi, oameni de umbre un colț de cer irezistibil.   Rămân cu-atât.   Eli Gîlcescu 1 oct. 2026