Lecția
Când au văzut-o pentru prima dată, tristețea dispăru. Și teama. Fiecare privire grațioasă, fiecare cuvânt de încurajare, blând și încrezător, înflorea în ei ca o speranță nouă. Iar ea – tot ce-și putea dori era aproape. Avea doar o dorință, puternică: să meargă pe mâna lor. Să înceapă lecția de vioară. Oră de oră, alt începător. O altă viață plină de bucurie. Unii o priveau cu mirare, alții, nerăbdători, îi atingeau corzile cu degetele moi, iar ea tresărea, aproape rușinată. Nu știa să vorbească încă, dar răspundea în șoaptă cu o voce vibrantă: „ numai tu mă poți mângâia ”. În camera mică, lumina cădea pe arcuș ca pe o aripă de pasăre. Primele sunete erau stranii – scântei, scrâșnete, oftaturi. Apoi, încet, ca un secret împărtășit, se conturau melodii simple: do – re – mi, un pas mic, apoi altul, ca un copil care învață să meargă. În spatele fiecărei greșeli era o chemare, iar în spatele fiecărui sunet pur – o promisiune: că într-o zi vor zbura î...