Ani de minune

„Când relația este atât de rară, poemul se scrie aproape singur, ca o dictare a spiritului.”  La fel și cutia magică se deschide cu un alt volum și o întâlnire neîntâmplătoare  cu cel care a creat 7 simfonii (Jean Sibelius)...  parcă mi-a atins sufletul, presimțind numărul de capitole  (7) al volumului al 7-lea –  o legătură rară și poemul de azi:   Dor fără fisură   Azi sunt una cu ploaia prea greu de înțeles   desculță prin iarbă mă cauți   până ți se pare că totul miroase a frig   rătăcit – un  vals  trist  de Sibelius îți cântă în minte   iar eu îl aud, nu-l aud.   Eli Gîlcescu 9 mai 2026

1. În absența unui sens cândva îmi spuneai tot într-o clipă plângeam fără să se afle alergai spre mine desculț 2. Parcă ar fi Cu urme de dor pe frunte, o tăcere largă hrănea anul întâi de minune cu amintiri ca o legănare de vară, într-un joc numai al nostru. În clipele mele buimăcite de oboseală, de nori grei, gata să mă strivească, încă te văd. Te aud. Chiar dacă timpul m-a oprit să rătăcesc căutându-te în fiecare an de minune. 3. O lume în zbor Între cer și pământ, neștiind de sine, dansează în zbor doar vântul – iute, amenințător, îl prinde, îl ridică, mai aproape de nori. Pentru câteva secunde îl ține în loc, ca o promisiune fără cuvinte. Pământul se face mic, verde și cald, ca un început uitat. O privire în jur – o secundă palpitantă, plină de umbre care nu se văd, rămase doar în tăcerea dintre cer și vânt. Eli Gîlcescu din Ciulinul , 2026