Ani de minune

mirosul ușor prăfuit al cărților, foșnetul filelor care n-au fost răsfoite de mult, lumina care cade altfel pe titlurile cunoscute. peste pagini vechi pe un drum știut doar de ea   o simt când vine din  penumbră , mă las dusă de ea acolo unde scrisul meu se naște greu   dar odată născut – de neuitat e acel zid invizibil dintre „cine scrie” și „cine vede cu adevărat” –   acea lumină mică, de păstrat pentru iernile tăcute cheamă, răscolește sufletul. Eli Gîlcescu 11 febr. 2026

Nu mulțimile contează, ci oamenii care rămân aproape, chiar și când se așază tăcerea între noi. Am parcurs împreună cu Ioana un drum al poeziei și al prieteniei, cu pași potoliți și priviri care s-au întâlnit firesc. Ne-am zâmbit, ne-am ascultat, iar apoi ne-am citit una alteia, ca și cum timpul ne-ar fi dat voie, pentru câteva ore, să respirăm același vers. De mâine, ea va citi Revelații 77. Vremuri reci , iar eu voi citi  Cuvinte pentru păsări rare . Poate de aceea privesc cu atenție la poemele celorlalți: pentru că am învățat că apropierea adevărată începe în tăcere, în ascultare și în felul în care ne aplecăm asupra cuvintelor. Eli Gîlcescu