Ani de minune

Ca după o liniște surdă, sfielnică, săgetătoare în toată ființa,   de la o zi la alta – ca o clipă – chiar dacă încurc anii care m-au atins,   când mă ating, îi găseam adevărați și îndrăzneam din ce în ce...   mai mult. Pariam că sunt.   Iar în timp, alt poem îmi va lua locul – fără lauri, cununi, trofee.   Eli Gîlcescu 25–26 August 2025

înnoptările îmi lovesc diminețile sălbăticite și noduroase, uneori încinse de lămâiță. ard pentru cei neștiuți, neluați în seamă, îngeri la vedere în loc de cruci, fără garanție de impunitate, dincolo de ultima tăcere. altădată, din propria voință – o binefacere, o legătură din recunoștință – dar bucuriile și-au schimbat fața, și oamenii, și această nebunie de ploaie de stele... mă las în voia lor și uit. uit de mine. Eli Gîlcescu 8-10 August, 2025

și Elisabeta Gîlcescu