Nu știam că-mi lipsește
mirosul ușor prăfuit al cărților, foșnetul filelor care n-au fost răsfoite de mult, lumina care cade altfel pe titlurile cunoscute. peste pagini vechi pe un drum știut doar de ea o simt când vine din penumbră , mă las dusă de ea acolo unde scrisul meu se naște greu dar odată născut – de neuitat e acel zid invizibil dintre „cine scrie” și „cine vede cu adevărat” – acea lumină mică, de păstrat pentru iernile tăcute cheamă, răscolește sufletul. Eli Gîlcescu 11 febr. 2026