Ani de minune

Un interludiu în întâmpinare pentru ziua fiicei mele Uneori viața așază lucrurile în vecinătăți care mă emoționează.  Le simt ca pe o sărbătoare. În aceeași zi se întâlnesc două creații foarte diferite ale vieții mele:  copilul devenit om; manuscrisul devenit carte. Una are propriul ei drum în lume. Cealaltă este pe cale să și-l înceapă. Iar pentru mine, care am dedicat al șaselea volum – Revelații 77. Vremuri reci – copiilor mei,  parcă există o continuitate frumoasă între toate aceste momente. Și cred că acesta este un dar frumos pentru o mamă. Într-o clipă, toate datele și toate cărțile au făcut un pas înapoi  și a rămas o scenă foarte simplă: o mamă și o fetiță. Și poate că acesta este unul dintre marile adevăruri ale timpului.  Număr anii, volumele, lansările, manuscrisele. Dar memoria sare peste toate și se oprește într-un loc neașteptat: „O trăgeam de codițe.” Poate de aceea mă emoționează atât de mult.  Pentru că CIULINUL vorbește mult despre memo...

Ar fi vrut să fie o culme mereu, mai aproape de pădurea lui (chiar dacă nu-i mai aparține). foșnetul somnoros – țărână pietrificată dincolo de zare.   Să uite ce îl încătușase, cenușiu, trist. Eu am obosit de zborul lui Și nu mă satur așteptându-l. Eli Gîlcescu 10. o2. 26

Ce zi ar fi trebuit să fie, o zi în care să-ți spun, în limba străbunilor tăi, „La mulți ani!“. Azi ar fi trebuit să te țin la piept, ca în seara aceea când ne-am luat rămas-bun și ți-am spus să nu mă uiți... Ții minte?   Cum m-ai privit îndelung... Nu știai ce se întâmplă, dar ai simțit durerea dimprejur, tristețea... Credeam că nimic și nimeni nu te poate lua de lângă mine, până când te învățam să iei seama la tot ce se întâmplă bun și frumos în această lume, cum să te apropii de oameni, de natură, de fiecare fir de iarbă când încolțește, acolo   unde te vedeam crescînd, printre povești, din pragul casei, printre vii, îndrăgindu-le, apărându-le, acolo, între toate, timpul nostru sau timpul tău de vis, de împlinit, de îndrăznit. Cât despre mine, o să-ți scriu în fiecare clipă a bucuriei tale, în fiecare clipă a așteptărilor mele, am să-ți scriu despre prima zăpadă, despre grădina în floare cum îți dăruia rodul ei, acolo, în locul nostru, sub cireș, și fiecare dimineață, alt...

Cu urme de dor pe frunte, o tăcere largă, fără pereche, hrănea cu sudoare anul întâi de minune cu amintiri cu tot, ca o legănare de vară, într-un joc numai al nostru, fără pretenția unor congratulări la vedere sau la întrecere cu păsările cerului și rațele pinguin, cu pisoii vioi, cu laurii fiecărui zâmbet lipsit de griji, când ne adunam cântecele și poveștile lăsate pe leagănul copilăriei.   Cât de mult trebuie să te bucuri, numai gândindu-mă, îmi găsesc refugiul în clipele mele, buimăcite de oboseală, de zgomot și arșiță, de nori mari, grei, gata să mă strivească.   Încă te văd. Te aud. Chiar dacă timpul m-a oprit. Să rătăcesc, căutându-te în fiecare an de minune.   Eli Gîlcescu 15 iulie 2025