Nu știam că-mi lipsește

mirosul ușor prăfuit al cărților,
foșnetul filelor care n-au fost răsfoite de mult,
lumina care cade altfel pe titlurile cunoscute.
peste pagini vechi
pe un drum știut doar de ea
 
o simt când vine
din penumbră,
mă las dusă de ea
acolo unde scrisul meu se naște greu
 
dar odată născut –
de neuitat e
acel zid invizibil dintre „cine scrie” și
„cine vede cu adevărat” –
 
acea lumină mică, de păstrat
pentru iernile tăcute
cheamă,
răscolește sufletul.

Eli Gîlcescu

11 febr. 2026