Un azi viu și blând

Nu mulțimile contează, ci oamenii care rămân aproape, chiar și când se așază tăcerea între noi.


Am parcurs împreună cu Ioana un drum al poeziei și al prieteniei, cu pași potoliți și priviri care s-au întâlnit firesc.
Ne-am zâmbit, ne-am ascultat, iar apoi ne-am citit una alteia, ca și cum timpul ne-ar fi dat voie, pentru câteva ore, să respirăm același vers.
De mâine, ea va citi Revelații 77. Vremuri reci,
iar eu voi citi Cuvinte pentru păsări rare.
Poate de aceea privesc cu atenție la poemele celorlalți: pentru că am învățat că apropierea adevărată începe în tăcere, în ascultare și în felul în care ne aplecăm asupra cuvintelor.

Eli Gîlcescu

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nucul în sărbătoare

Ce greu în asemenea vremuri toride fără el. Uneori, mi se pare că-l aud cum respiră în locul meu, fără să știu, și vântul printre... Știu că nu vei citi cu milă poemul... Cu greu a prins viață. Citește-l, te rog. Poate că-l vei ține de mână câteva clipe, răsfățându-l cu o atingere tandră și un zâmbet. Mulțumesc. C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: În locul meu  Publicat pe 4 august 2025 de Liviu Antonesei Nucul n-a mai așteptat ploaia de vară – cum o făcea de obicei, cu frunzele întinse ca niște palme îndreptate spre cer, ca și cum ar fi vrut să ne țină pe toți acolo, strâns, într-o sărbătoare care nu se mai sfârșea – împotriva îndoielii, n-avea cum să fie liniștit, nici cu toamna care venea prea devreme, nici cu furiile care mușcau din rădăcini în timp ce aduna tot cântecul frunzelor – mereu același, mai cu suflet decât sufletul meu, mai de vară decât vara însăși. strălucea, uneori, în tăcere, de-a lungul timpului, printre ierburi. îl simt și acum, ...
Citiți mai multe