Patimi dulci
Cronica literară: Elisabeta Gîlcescu, PATIMI DULCI , versuri, Editura MĂIASTRA, Târgu-Jiu, 2014, 78 pagini Volumul de versuri Patimi dulci , semnat de Elisabeta Gîlcescu, o cunoscută animatoare și promotoare a poeziei și culturii în județul Gorj și în țară, precum și generoasă mecenată, volum prefațat de prof. univ. dr. Constantin Nițu, se constituie ca o suită de confesiuni lirice generate de sentimentul iubirii dominante, de elegii și meditații asupra trecerii irecuperabile a timpului și a anotimpurilor ca vârste ale omului. După cum sugerează și titlul, din textele cărții se desprinde poezia suferinței „dureros de dulce”, după cum o numea Eminescu în „Odă (în metru antic)”, poezie în care realul își filtrează elementele prin punctul misterios genezic, renăscând prin iubire lumea în vers: „Mă nasc din nou, de ieri/ din întâmplare.../ culoarea timpului o drămui/ când mă preschimbi în floare/ ... („Născută pentru a înflori”, pag. 9). Poeta vrea să smulgă inefabilul vieții din trecu...