Postări

Se afișează postări din octombrie, 2026

Uneori, timpul

Aici și nu aici depărtare oarbă frământă pleoapa stângă   degetele licăresc toamne   Eli Gîlcescu 7 oct. 2026

Dar noi?

Noi, cei care încă scriem fără să știm dacă ne așteaptă vreo ceremonie.   Noi, care punem câte o carte pe masă, câte un poem într-un loc, câte o frază într-o duminică.   Mai atenți la cuvânt, la tăcerea dintre cuvinte,   la ce nu mai trebuie spus, la ascuțimi.   Iar noi, înaintea ușilor care ni se deschid. Unele nu au ceremonie –   uneori,  doar șapte litere pe un titlu, un nume găsit într-un registru, un borcan etichetat într-o duminică.   Și totuși, se deschid.   Eli Gîlcescu 5 oct. 2026

Serenada (Ständchen)

„ Totul îți este dedicat ție ”   O noapte-ntreagă, chipul, lăsând pe pleoape lacrimi și mirare, ca un ecou, golul dintre noi. Un vis din nou – magie scurtă, un zâmbet fără nemurire aceeași vrajă, o mână de scrisori, o rugăciune-n șoaptă. Oare-mi va fi îngăduit?   La înălțime, pe margini de cuvânt, să strig spre cer.   O lume întreagă nici „du-te mai încolo” n-a rostit, nici brațele nu le-a deschis. O liniște de plumb – neclintire și ochi înlăcrimați, acorduri vechi, oameni de umbre un colț de cer irezistibil.   Rămân cu-atât.   Eli Gîlcescu 1 oct. 2026