Noi, cei care încă scriem fără să știm dacă ne așteaptă vreo ceremonie. Noi, care punem câte o carte pe masă, câte un poem într-un loc, câte o frază într-o duminică. Mai atenți la cuvânt, la tăcerea dintre cuvinte, la ce nu mai trebuie spus, la ascuțimi. Iar noi, înaintea ușilor care ni se deschid. Unele nu au ceremonie – uneori, doar șapte litere pe un titlu, un nume găsit într-un registru, un borcan etichetat într-o duminică. Și totuși, se deschid. Eli Gîlcescu 5 oct. 2026