Când am scris „ Altarul secret ”, știam că va urma un altul și încă unul. Are legături cu CIULINUL. Încă mă bântuie. Mi-a pus în cale o stinghie și un nume. Presimțeam un ritual al întoarcerii – un triptic. Nu e despre stinghie, nici despre altar, punte, prag. Este despre mână . Altarul secret S-au întors acasă într-o zi fără soare, după exact cinci ani, șase luni și douăsprezece zile de lut, crivăț și ciulini. Pășeau prin propria curte ca niște strigoi lăsați să își viziteze mormântul. Nu au strigat. Nu au cerut socoteală celor care le treceau pragul cu priviri vinovate. Au venit cu pașii celor care au plecat de aici, cu numele lor, cu munca lor, cu tăcerile și cu memoria lor. Însă în prima noapte, când s-au apropiat de patul cel vechi, s-au aplecat spre pământ. Acolo, în întunericul de sub saltea, pe o stinghie ascunsă, au însemnat un nume nu un vers, nici o rugăciune... Acela a fost altarul lor sec...