Printre lăudăroșenii (3)
Până și vijelia nu a fost întâmplătoare.
Am simțit vremurile, a simțit și ea.
Da... și cred că tocmai asta m-a făcut să o recunosc imediat.
Era o imagine spectaculoasă și adevărată pentru carte.
Da... și cred că tocmai asta m-a făcut să o recunosc imediat.
Era o imagine spectaculoasă și adevărată pentru carte.
Era
ceva care se afla deja în miezul CIULINULUI.
Cartea aceasta nu s-a născut
din vremuri liniștite.
Poartă în ea pierderi, rupturi, nedreptăți, așteptări,
Poartă în ea pierderi, rupturi, nedreptăți, așteptări,
căutări prin arhive, ani de tăcere și ani de insistență.
O astfel de carte nu
putea veni pe un cer senin.
Am simțit vremurile. Au simțit și cartea, și coperta,
când s-au întâlnit.
Vorbeau aceeași limbă.
Limba rădăcinilor care nu cedează.
Limba pădurii care își amintește.
Limba ciulinului care nu se lasă smuls de prima furtună.
Iar acum, când tiparul este atât de aproape, parcă văd mai clar decât înainte coperta:
Vorbeau aceeași limbă.
Limba rădăcinilor care nu cedează.
Limba pădurii care își amintește.
Limba ciulinului care nu se lasă smuls de prima furtună.
Iar acum, când tiparul este atât de aproape, parcă văd mai clar decât înainte coperta:
vijelia ocupând tot cerul, iar undeva,
într-o margine de lumină,
un singur cuvânt. CIULINUL.
Eli Gîlcescu
un singur cuvânt. CIULINUL.
6 iunie 2026
Comentarii
Trimiteți un comentariu